Noaptea Albă a Filmului Românesc

Evenimentul care propune cinefililor o noapte întreagă de film românesc se întoarce pe 18 septembrie, în București și Cluj-Napoca. Ajunsă la cea de-a 17-a ediție, Noaptea Albă a Filmului Românesc (NAFR) va avea loc în șapte cinematografe și va aduce pe marile ecrane doar producții autohtone, multe în premieră, de la lungmetraje de ficțiune și documentare, până la o selecție de scurtmetraje.
În București, proiecțiile vor avea loc la Cinema Elvire Popesco, Cinema Union, Cinemateca Eforie, Point Art Hub și UNATC – Sala Cinema. În Cluj-Napoca, filmele se văd la Cinema Victoria.
Programul complet este disponibil pe tiff.ro/noapteaalba/program
Programul NAFR include 3 zile în septembrie (r. Tudor Giurgiu), o comedie neagră despre o nuntă dată peste cap de apariția amantei mirelui, proiectată la București și Cluj-Napoca.
În selecție se regăsesc și Pionul lui Lenin (r. Dragoș Turea), Atlasul Universului (r. Paul Negoescu), Atât de familiar (r. Rachel Tâpârjan), Cercul (r. Valeriu Andriuță), Cei vii (r. Anca Hirte), Malul vânăt (r. Andreea Cristina Borțun) și Dus-întors (r. Cristian Bota).
Programul este completat de o selecție de scurtmetraje românești, proiectată la UNATC – Sala Cinema, cu intrare liberă.