VolunTIFF, monstrul cu 400 de degete | TIFF

VolunTIFF, monstrul cu 400 de degete

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar voluntării.

Suntem în anul 2002. Prima ediție a TIFF. Filme, cinematografe, invitați de seamă, voluntari. Stop cadru pe ultimul subiect!

Revenim în 2011. TIFF are 10 ani. Mult mai multe filme și cinematografe, invitați numai buni de pus pe afiș și mult mai mulți voluntari. Cadru larg aici! După cum se vede, anul acesta suntem o mână de oameni cu 400 de degete. Un monstru adormit, care a fost trezit săptămâna trecută din amorțeala intersezonieră în același timp în care s-a auzit sintagma magică "conferință de presă TIFF la Cluj". Funcționăm ca un tot unitar, ne susținem, ne place și cel mai mult ne dorim să punem umărul la ceva ce noi considerăm măreț.

Suntem la vârsta în care entuziasmul și dăruirea e tot ce avem, și altruiști cum ne știți, că doar suntem voluntari :) , vrem să împărțim cu toată lumea din averile noastre cu care am aterizat la Cluj.

Aseară am avut o întoarcere în "frăția turnului" mai mult decât festivă. Totul s-a petrecut în Janis, locul unde studențimea îi spune casă. Evenimentul desfășurat în cinstea noastră îl vom considera un mic aperiTIFF, pentru că show-ul abia acum începe!

Așadar, lăsați monstrul cu 400 de degete să se desfășoare! :P

Categorie blog: 
Anul: